DESPRE VIAȚĂ ȘI NORI
Când privești norii la apus îți privești viața. Culori frumoase dând norilor o imagine unică, dar schimbătoare. Acum se adună, acum se destramă. Dar rămân superbi. Așa cum și în viață totul trece, se schimbă, nimic nu rămâne la fel. Dar, indiferent cum arată, poate fi frumos, dacă îți privești viața ca pe un apus de soare. Fără să aștepți nimic special, fiind martorul tăcut al transformărilor care apar, lăsând sufletul să se bucure de frumusețea că suntem vii. Că avem șansa să participăm la spectacolul lumii. Și că, măcar pentru o clipă, putem fi martori la miracole. Un copil care se naște. O floare care își deschide petalele sorbind lumina soarelui. Un vârf înzăpezit de munte, luminat de lună sau o vale adâncă în care umbra dă naștere misterului. Minuni pe care le putem vedea mereu, dacă ne deschidem sufletul către viață. Nu trebuie să vedem partea plină sau pe cea goală a paharului, trebuie să dăm paharul deoparte și să privim apusul. Pentru că atunci când privești norii la apus, îți privești viața.
